Astăzi voi scrie despre relații, despre relația perfectă în viziunea mea. Despre ceea ce caut, ceea ce îmi doresc, despre relația la care sper. Știu, poate părea prostesc sau utopic ca eu ca băiat să vorbesc despre relații, mai ales azi, când conceptul filosofic pe care îl îmbrățișează orice băiat de vârsta mea e ''cantitate, nu calitate''. Idee a cărui adept nu sunt. Sincer, sunt total împotriva acestei idei. Nu zic că am ceva cu cei care fac asta, spun doar că nu aș face-o eu. Dar să nu deviem de la subiect. Așadar, ce vreau eu?! O relație perfectă. Cum e o relație perfectă?! E o relație normală. Desigur, să nu uităm că ''normal'' nu are legătură nu ''uzual''. Între ceea ce e normal și ceea ce se face cel mai des e o diferență colosală.
Normalitatea unei relații constă în a te purta natural. Așa cum ești tu de fapt. Fără ascunzișuri. Fără a te declara pentru sau împotriva unei idei, a unui gen muzical sau a unei persoane doar pentru că persoana de care ești interesat gândește așa. E imatur, pueril, prostesc să gândești așa. Dacă o fată va aborda această idee pentru a-mi atrage atenția, își pierde orice șansă. Clar, fata pe care o vreau eu și cu care mă văd într-o relație, are caracter suficient încât să își asume tot ceea ce îi place. Și nu își va schimba niciodată preferințele pentru a-mi face pe plac, ci va ști să mă facă pe mine să o plac, chiar dacă e adepta unei teorii pe care nu o accept. Fata pe care o vreau eu, va fi suficient de matură încât să știe că nu o cataloghez ca aparținând unei rase, unui curent, unei mișcări, religii, pasiuni. Va înțelege că indiferent de pasiunile sau obiceiurile ei, nu o să fie nevoie să și le schimbe, pentru că pe mine mă interesează ca om, ca persoană, cu ceea ce are de oferit, de spus, pentru ceea ce gândește și pentru cum mă face să mă simt, nu pentru ce muzică ascultă, ce mâncăruri îi plac sau ce fel de cărți citește. Dacă mie îmi place rapul, dar urăsc muzica electro, iar ea adoră muzica electro dar urăște rapul, nu e un impediment. Are motivele ei pentru care se regăsește în acel gen muzical, așa cum și eu le am pe ale mele. A ne certa pe gusturile muzicale, e absurd, imatur.
Fata pe care o vreau, clar are personalitatea ei. E fată, e logic să simtă nevoia unei prietene foarte bune, să aibă nevoie de atenție, să aibă un caracter ușor bipolar. Dar să nu exagereze. Vreau să înțeleagă că relația noastră implică 2 oameni, iar discuțiile, problemele, defectele se vorbesc în 2. Dacă noi 2 nu vom reuși să găsim o soluție ok, atunci apelăm la sfatul unor prieteni.
Fata pe care o vreau nu va fi geloasă și nu va suporta infidelitatea. Ce poate fi mai frumos decât să îmi spună ''uite, asta cred că se dă la tine'' și să ne amuzăm pe tema asta. Vreau să fie convinsă că oricâte s-ar da la mine, tot pe ea o aleg. Da, atunci îmi dovedește că a înțeles că o iubesc, când știe că oricâte ar fi în jur, ea e singura care contează. Aș vrea să fie suficient de relaxată când îmi spune ''uite, altu' care se dă la mine pe Facebook''. Da, o să fie grozav să râdem împreună de cei care încearcă să se dea la unul din noi, noi având atitudinea de ''HAHAHAHAHAH....ai pretenția să îmi schimb iubitul/a pentru tine? NEVER''. Da, să fim atât de deschiși unul cu celălalt și să ne facem pe plac atât de mult încât efectiv, să nu avem goluri pe care să trebuiască să le acopere altcineva.
Vreau ca fata pe care o voi avea să înțeleagă că da, am prieteni, când ies cu ei probabil mă întorc pe 3 drumuri. Că am prieteni cu care mai ard timpul uneori. Dar existența lor nu exclude prezența ei în viața mea. Pentru că fata pe care o vreau, știe că o relație nu implică să stai 24 din 24 cu acea persoană. Că fiecare are viață socială în afara relației, e dreptul fiecăruia de a se distra. Nu ai o relație pentru a-ți uita viața de până atunci, ci pentru a o îmbunătăți. Persoana cu care ai o relație, ar trebui să fie acea pată de culoare din viața ta. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îți ignori activitățile profesionale sau viața socială. Trebuie să le continui. În clipa în care relația acaparează cu totul viața cuiva, devine deficitară. O relație plină de restricții, e una sortită eșecului.
Vreau o relație cu o fată care va ști să aibă viață personală. Care să poată respira fără a se gândi că mă supără. Teama aceea permanentă de a pierde persoana cu care ai o relație, e absurdă. Pentru că dacă o persoană chiar ține la tine și la relație, va ști să te facă să înțelegi că ești în elementul tău, că îți cunoaște defectele și calitățile, și ca urmare are încredere în tine, deci nu ai nevoie de aprobare pentru a acționa liber.
Nu vreau sufocare. Chiar dacă nu vom fi împreună 24 din 24, atunci când suntem, să profităm la maximum de acest lucru. Vreau o persoană suficient de lucidă încât să știe că relația înseamnă timp în compania unei persoane pe care o consideri mai specială dintre toate persoanele pe care le cunoști. Așadar, timpul petrecut împreună nu va fi unul după un tipar. Putem alege să ni-l petrecem stând întinși pe covor, de mână, privind petele din tavan. Putem să ni-l petrecem stând o noapte întreagă să ne uităm la filme, bând vin și mâncând dulciuri în pat, punând ''STOP'' la fiecare scenă erotică dintr-un film pentru a o reproduce. Putem să ne petrecem timpul jucându-ne, bătându-ne cu perne. Putem să ne petrecem timpul alegând prin parc împreună. Putem să ne petrecem timpul plângând împreună, privindu-ne în ochi și spunându-ne tot ceea ce avem pe suflet, ce ne-a rănit de-a lungul vremii. Pentru că da, vreau o iubită care să nu se mire de faptul că și eu plâng. Să nu ne privească ca fiind bărbat sau fată, ci să înțeleagă că suntem două ființe aparținând aceleași specii, cu experiențe diferite, care ne fac diferiți, dar cu o construcție genetică asemănătoare. Așadar, nevoile unuia sunt și ale celuilalt. Am la fel de multă nevoie de mângâieri, am la fel de multă nevoie de romantism precum are și ea să fie rece uneori. Faptul că suntem sexe diferite nu ne etichetează ca fiind cei puternici și cei slabi, cei sensibili și cei insensibili, ci persoane cu nevoi identice ce încearcă să își suplinească unul altuia nevoile.
Vreau o fată care să nu se sfiască să fie dură în fața mea când simte nevoia. În fața căreia să nu mă sfiesc să îmi arăt slăbiciunea atunci când o am. O fată care să nu se sfiască să facem duș împreună după ce venim de la o ieșeală de teamă că ''i se va șterge machiajul și că nu o să o plac''. Ba mai mult chiar, vreau acea fată pe care când o văd sub duș, fără haine, accesorii sau machiaje, să se simtă încrezătoare, să știe faptul că acum, când nu mai există măști artificiale care să îi acopere trupul, o ador și mai mult, naturală fiind.
Într-un cuvânt, vreau o relație bazată pe sinceritate. Pentru că atunci
când povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu, nu există minciuni sau sfieli. Vreau ca relația să fie oaza în care îmi găsesc remediul după o zi grea, nu motivul pentru care meditez în pub în fața paharului de vodkă.
Vreau acea fată care să știe că nu are nevoie de o zi specială ca să îi fac o surpriză și că nici hainele, nici machiajul, nici dacă în ziua aceea e aranjată sau nu nu contează, să fie specială pentru că e cea care mă ajută să îmi găsesc echilibrul atunci când mi l-am pierdut. Aceea care a înțeles că nici 200 de decolteuri nu vor valora cât va valora personalitatea ei, felul în care va ști să devină ceea ce am mereu nevoie.
Asta e o relație perfectă, normală, ceea ce există între 2 persoane care au ca unic scop fiecare fericirea celuilalt. Și nu artificial, ci pentru că asta simt.
Articol scris de Ștefan Stoica
vineri, 18 septembrie 2015
